Prim-plan, profil si atat

Am gasit de cuvinta sa incerc o postare fara interogatii.
Se afla expusa la un moment dat la galeria de arta o lucrare al carei autor mi-a scapat si ale carei detalii le-am pierdut definitiv intr-un abis. Ce sa zic, s-au sters. Nadajduiesc, in schimb, ca i-am pastrat esenta si ca am luat cu mine o frantura dintr-un gand. Ma tenteaza o descriere vaga si grosolana, asa cum se cade sa primiti pentru a intelege bombaneala mea incoerenta.
Era o bucata de panza inramata (nimic nou pana aici) pe care statea lipita o fasie de oglinda. Din partea de sus a oglinzii iesea un soi de suport de care era agatat un obiect neidentificat, ratacit in genunele memoriei mele selective. Vasazica obiectul respectiv era pozitionat astfel incat oglinda sa-i poarte reflectia. Sper ca am reusit sa va ofer, in linii mari, o imagine schematica si rudimentara a amintirii mele palide. In orice caz, e de preferat sa ne dispensam de amanunte, caci altfel ne impiedicam de ele.
Era cat pe ce sa-mi scape o intrebare.
Vedenia zugravita aici ne serveste pentru a readuce in planul constiintei noastre obosite ideea sau prejudecata despre multitudinea posibilitatilor in care ne poate aparea un obiect. E lesne de inteles ca in sfera obiectelor intra tot ce ne sta in putinta sa cunoastem, presupunand ca putem intr-adevar sa facem asta. Aici ne poticnim. Aici urmeaza seria de intrebari de care va scutesc.
Lucrurile sunt asa cum le vedem, iar oamenii la fel. Insa poate nu ne uitam unde trebuie, sau nu privim indeajuns.
Sa-mi fie cu iertare daca v-am mestecat iarasi timpul si l-am dizolvat cu banalitati naive. Problema e ca nu ma pot abtine de la mutilarea cuantorilor. Ma stapanesc cu greu in valtoarea de sageti care tasnesc spre cer in ropot de blesteme si euforie. Nevroza nu e ceea ce credeti voi ca este.