O zi ca oricare noapte

Era o zi ca oricare alta. Un strain venea de aiurea si se indrepta catre nicaieri, cu pasi marunti. Era un om obisnuit, cu o figura comuna, cu sperante si vise normale, cu ganduri cuminti si cu un port mai nu stiu cum. Mergea pe o strada familiara, calculandu-si bine pasii, ca nu cumva sa iese din spatiul cunoscut al trotuarului. Soarele parea ca ii zambeste in chip prietenesc iar un vanticel slabut ii mangaia cu grija fata. Nimic iesit din comun nu se intampla vreodata in zona in care se plimba strainul. Locul ar fi parut pustiu, daca nu ar fi fost cateva aratari care ii mai ieseau in cale omului de care e vorba, dar pe care acesta le ignora complet, negasindu-le absolut deloc ciudate. La fel pareau sa reactioneze si ele, cu toate ca in aparenta erau cu totul diferite de strainul in cauza, fapt ce in mod normal ar fi trebuit sa le starneasca interesul. In orice caz, locul acesta era un loc normal, in care domneau linistea si plictisul. Chiar si aratarile de care ziceam ca mai misuna pe aici aveau o infatisare incetosata, greu de distins. Poate ca din cauza asta strainul nu le dadea importanta. Ceea ce putea, in schimb, sa vada acesta erau casa proprie, bunurile sale si pe sine-iar asta cu deosebita claritate. Curioasa boala pentru un strain obisnuit.
Ajuns la o rascruce de drumuri, omul nostru hotaraste sa paraseasca drumul obisnuit si sa porneasca pe unul nou, necunoscut. Drumul acesta, insa, era destul de lung si de anevoios, dar curand strainul gasi un partener cu care sa-l imparta si cu care sa mai schimbe o vorba. La inceput si partenerul acesta ii aparu in ceata, dar pe masura ce mergeau, imaginea lui se limpezea, ajungand la finalul drumului de o claritate nemaipomenita.
-Tu nu esti ca aratarile de la mine din oras, spuse strainul cu bucurie in glas.
-Imi pare bine ca m-ai vazut, ii raspunse partenerul.
Dupa ce s-a despartit de acesta, strainul s-a trezit intr-un loc cu totul nou si neobisnuit. Totul ii parea foarte clar si frumos. In schimb, se trezi dintr-odata inconjurat de o sumedenie de oglinzi. Peste tot unde mergea, se vedea pe el, numai ca vedenia ii vorbea. Putea avea conversatii cu un alt individ, care parea sa fie intrupareea sa. La inceput i se paru incredibil de bizara intamplarea aceasta, dar curand realiza ca persoanele pe care le vedea in oglinzi nu erau intrupari ale sale, ci erau alti oameni, ca el.
Strainul a reusit sa intalneasca oameni. Apoi, usor usor, fetele aratarilor din orasul sau incepura sa prinda contur. Cat de frumos trebuie sa fie ca viata sa-ti inunde trupul cu asemenea amestec de extaz si delir. Sa ne gasim si forma, si fondul, si sa nici nu ne mai doara ochii...
In final, Matei se intoarce acasa, unde nu-si mai gasi bunurile. Sau nu le mai cauta..